Noutăți Ultimele știri Logo și TotalSoft lansează un proiect cultural unic și aduc, pentru prima dată, muzica lui Dimitrie Cantemir, adaptată pentru orchestră

Concertul “Omagiu lui Dimitrie Cantemir” face parte din proiectul cultural internațional “Virtuoso”, dezvoltat de Logo, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de activitate, și implementat în România de către TotalSoft, subsidiara locală a Logo, care anul acesta împlinește 25 de ani de activitate.

Logo și TotalSoft lansează un proiect cultural unic și aduc, pentru prima dată, muzica lui Dimitrie Cantemir, adaptată pentru orchestră

Logo Yazilim A.S. (Logo), lider regional pe piața de furnizare și integrare de soluții software, în colaborare cu subsidiara locală TotalSoft, a adus muzica lui Dimitrie Cantemir în România, adaptată în premieră pentru orchestră, într-un concert unic, susținut pe 2 martie, la Ateneul Român.

Concertul reprezintă o interpretare a lucrărilor muzicale ale lui Dimitrie Cantemir, adaptate de compozitorul Cengiz Onural pentru orchestră și instrumente orientale, cu participarea orchestrei simfonice a Filarmonicii “George Enescu” și a grupului vocal de muzică bizantină “Anton Pann”, dirijor Christian Badea.

În calitate de lider de piață în Turcia și România (prin subsidiara locală TotalSoft), Logo își propune să devină o putere regională pe zona de tehnologie. Dimitrie Cantemir întruchipează întocmai sinergiile pe care dorim să le creăm între cele două țări. Savant, intelectual, poliglot și artist, precum și primul teoretician al muzicii turce, Dimitrie Cantemir s-a lăsat purtat de munca și pasiunea sa într-o incursiune culturală în întreaga regiune. Contribuția sa vastă la patrimoniul muzical oriental este mai puțin cunoscută, de aceea am vrut să o și aducem în prim plan”, a descris proiectul M. Tuğrul Tekbulut, fondator și președinte al Logo.

Concertul “Omagiu lui Dimitrie Cantemir” face parte din proiectul cultural internațional “Virtuoso”, dezvoltat de Logo, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de activitate, și implementat în România de către TotalSoft, subsidiara locală a Logo, care anul acesta împlinește 25 de ani de activitate.

Proiectul “Virtuoso” urmărește să aducă în fața publicului contribuția culturală vastă, dar mai puțin cunoscută, adusă de Dimitrie Cantemir muzicii orientale. Toamna trecută, în parteneriat cu Editura Curtea Veche, cele două companii au facilitat publicarea cărții ”Dimitrie Cantemir – Teoretician şi compozitor de muzică turcă”, de Eugenia Popescu-Judetz.