Despre noi Responsabilitate

Responsabilitate Socială

TotalSoft nu are doar un rol în faţa clienţilor, furnizorilor sau angajaţilor săi, ci şi a comunităţii şi mediului înconjurător.  De peste 28 de ani, investeşte în iniţiative cu impact social.

TotalSoft înțelege deplin rolul multidimensional pe care o organizaţie trebuie să și-l asume în societate.

Prin implicarea în diverse proiecte, TotalSoft reușește să fie un bun exemplu pentru comunitate. Programele sale de CSR implică susţinerea iniţiativelor culturale, educative, de protecţie a mediului, donații pentru copiii defavorizați social, precum și recunoașterea excelenței în diverse domenii.

Investim în educație

Ne-am îndreptat  atenția către un scop nobil, acela de transforma pas cu pas viitorul unor comunități din România. L-am transformat într-un proiect pe termen lung în care toții membri echipei TotalSoft se poate implica. Mai jos, sunt doar câteva exemple din ceea ce am reușit să facem până acum.

Am donat laptop-uri și tablete necesare pentru “școala online” către  trei comunități ai căror membri se confruntă cu dificultăți materiale, propunându-ne să dăruim copiilor cu rezultate bune la învățătură o mică fereastră către lumea mare.

Am susținut desfășurarea concursului anual național InfoEducație, Tabăra Gălăciuc, județul Vrancea, care se adresează liceenilor talentaţi şi interesaţi de dezvoltarea aptitudinilor în domeniul aplicaţiilor informatice.

Ne-am alăturat efortului United Way România și campaniei "Schimbarea începe cu noi" pentru a contribui, prin donații și voluntariat, la educația tinerei generații. Doar implicându-ne, ne asigurăm că toți copiii, indiferent de situația materială a părinților, au acces la o educaţie de calitate.Te încurajăm să te implici și tu, să sprijinim împreună programele United Way România. DONEAZĂ. FII VOLUNTAR. ACȚIONEAZĂ ACUM.

Investim în cultură

Alături de Logo, am dezvoltat proiectul cultural internațional “Virtuoso”. Proiectul este construit în jurul personalității muzicale a lui Dimitrie Cantemir, în calitatea sa de personalitate internațională, care a creat legături istorice între diverse culturi. “Virtuoso” propune operele muzicale ale lui Dimitrie Cantemir în România, adaptate și reinterpretate pentru orchestră, în compoziția lui Cengiz Onural, pentru prima dată în istorie.

Am facilitat publicarea cărții în limba română "Dimitrie Cantemir - teoretician și compozitor de muzică turcă", de Eugenia Popescu-Judetz, în parteneriat cu Editura Curtea Veche. Această carte prezintă o serie de monografii și eseuri despre muzica turcă și folclorul românesc, fiind publicată inițial în anul 1999, exclusiv în limba turcă și engleză. Cartea reprezintă un omagiu adus contribuției lui Dimitrie Cantemir în muzică, o latură mai puțin cunoscută la nivel autohton a acestuia.

Susținem proiecte inițiate de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti împreună cu alte organizaţii, precum Euro Culturart şi Uniunea Scriitorilor din România. Ne implicăm în promovarea proiectelor multiart - Maratonul de Poezie și Jazz.

Investim în performanță

Am sponsorizat un grup de 6 elevi din cadrul Colegiului Național Sf. Sava care a câștigat premiul I la competiția NASA Ames Research Centre și National Space Society (NSS) cu proiectul SERENDIPITY – o navă plasată în spațiu, independentă de orice planetă, capabilă să susțină 12.500 de oameni, surclasând alte 3000 de echipe internaționale.

Am sprijinit expediţiile lui Alex Găvan, unul din alpiniștii de top ai României la altitudine extremă. Alex îşi propune să urce cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. Până acum, aplinistul român a atins șase dintre aceste vârfuri, dintre care trei au reprezentat Prima Ascensiune Românească: Shisha Pangma (8027m) în 2013; Makalu (8463m) în 2008; Gasherbrum I (8068m) în 2007. Cucerirea vârfurilor Broad Peak (8047m) în 2014; Manaslu (8156m) în 2011; Cho Oyu (8201m) în 2006 a marcat a doua ascensiune românească.

Andrei Purice, elev în clasa a X-a la  Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” din Ploieşti, medaliat cu aur la Olimpiada Balcanică de Informatică în octombrie 2010 a primit premiul “Cea mai promițătoare tânără speranță a IT-ului românesc” în cadrul evenimentului Zilele TotalSoft.

Investim în mediu

Dezvoltăm programe interne centralizate pe reciclare în parteneriat cu administraţia clădirii de birouri de clasă A în care TotalSoft își are sediul central.

Ne implicăm în programe de reciclare a hârtiei şi cartonului, în parteneriat cu “Copacul de Hârtie”, sau în programe de colectare deșeuri împreună cu “Let’s Do It România”.

Reciclăm consumabilele pentru imprimante, proiect derulat împreună cu EDEFAU TECHNIK.

Află mai multe despre TotalSoft, creator global de soluții software de business.